Investește în tine

La ce se referă programul Investește în tine

Începând din primăvara anului 2018 Guvernul nostru a decis implementarea unui program denumit ulterior Investește în tine. După câteva luni de zile, adică în toamna aceluiași an, sucursalele CEC au primit fondurile necesare pentru a susține acest proiect.

Ce înseamnă totuși Investește în tine? Înseamnă că tinerii studenți, care nu au intrat încă pe piața muncii, pot accesa împrumuturi deosebit de rentabile. Cu alte cuvinte, statul garantează accesul la un împrumut cu dobândă 0% cu scopul de a fi folosiți în domeniul educațional, adică pentru plata eventualelor cursuri, în sport, domeniul sănătății sau cel cultural.

Hai să aflăm mai mult.

Vrei să știi dacă Investește în tine este potrivit pentru nevoile tale?

După cum am menționat, programul poate fi accesat de către tineri, deoarece a fost conceput special pentru această categorie socială. Însă nu se limitează la aceștia. Statisticile spun că aproximativ 8 milioane de cetățeni se pot încadra pentru programul Investește în tine.

Împrumuturile se acordă conform unei scheme bine definite, și anume:

  1. În primul rând creditul este accesibil pentru tinerii între 16-26 de ani, iar aceștia pot împrumuta până la 40,000 de lei
  2. În al doilea rând, sumele sunt disponibile și pentru persoanele de 26-55 de ani, care însă pot lua maxim 35,000 de lei

Ca și caracteristică unică este de reținut faptul că acest tip de credit cu 0% dobândă este disponibil și pentru tinerii care încă nu au intrat pe piața muncii, deci nu au un venit, ci activează în cadrul unei instituții de învățământ, facultate, liceu, școală profesională, formare sau specializare.

Care este rolul programului Investește în tine?

Dacă dorești să investești în dezvoltarea proprie, atunci acest program Investește în tine a fost creat special pentru tine. În cazul în care tu sau familia ta aveți mici dificultăți financiare care vă împiedică să vă realizați profesional sau cultural, atunci nu ezita și interesează-te cum poți să beneficiezi de suma care să te ajute.

Ideile de bază care au dus la implementarea acestui tip de credit sunt:

  1. Scăderea procentului șomerilor tineri, abia ieșiți de pe băncile școlii, deoarece această cifră atinge în prezent 18%
  2. Majoritatea tinerilor care au atins vârsta majoratului sunt tentați să părăsească țara, lucru care ar putea fi împiedicat dacă astfel de persoane ar beneficia de un ajutor financiar
  3. Chiar dacă rata șomajului este ridicată, unele zone sunt lipsite de forță de muncă
  4. Datorită faptului că tinerii ce nu își pot permite taxele ridicate din învățământ deseori se văd forțați a renunța la educație, ceea ce le limitează șansele în obținerea unui loc de muncă pe viitor
  5. Și să nu uităm faptul că tinerii sunt cel mai des refuzați în cazul în care doresc să acceseze un împrumut

Cum poți obține creditul fără dobândă prin programul Investește în tine?

Trebuie să reții faptul că dobânda este 0% pentru beneficiarul împrumutului, dar acest lucru nu înseamnă că banca pierde acest beneficiu. În schimb, toate taxele aferente, comisioanele și dobânzile sunt suportate de către statul român, mai exact prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Obligația beneficiarului este de a achita la timp ratele, astfel pierde beneficiile acordate de la buget.

Diferite categorii de populație pot beneficia de acest împrumut cu diferite sume maxime:

  1. În primul rând creditul este accesibil pentru tinerii între 16-26 de ani, iar aceștia pot împrumuta până la 40,000 de lei
  2. În al doilea rând, sumele sunt disponibile și pentru persoanele de 26-55 de ani, care însă pot lua maxim 35,000 de lei

Iar dacă pe timpul desfășurării creditului persoana reușește să obțină un loc de muncă, se mai poate acorda un împrumut suplimentar de 20,000 de lei. Condiția este, bineînțeles, ca angajarea să fie făcută cu toate normele legale îndeplinite.

Însă dacă te gândești să obții acești bani pentru a putea pleca la lucru în străinătate, acest lucru nu va fi posibil, pentru că sumele se cheltuie doar pe teritoriul României.

Pe cât timp se acordă împrumutul?

Creditul prin programul Investește în tine se acordă pe o perioadă maximă de 10 ani de zile. Și dacă ești în perioada studiilor poți beneficia de o scutire de la plata ratelor până când îți finalizezi educația, dar nu mai mult de 5 ani. Mai exact, dacă ești încă student când ai obținut împrumutul, și mai ai 3 ani de facultate, nu vei avea obligații de plată până în ziua absolvirii; dar va trebui apoi să achiți integral banii împrumutați în următorii 7 ani.

Când vei primi banii prin programul Investește în tine?

Banii se decontează în mai multe etape și în anumite condiții destul de stricte, adică nu se virează în cont fără justificare. Cum se procedează mai exact pentru a beneficia de bani prin Investește în tine?

  1. Studentul achită anul de studii din banii proprii sau cumpără produsul de care are nevoie
  2. Are grijă să solicite toate documentele justificative ale plății efectuate
  3. Primește banii înapoi, cu obligația de a plăti suma în rate cu 0% dobândă

Unde poți cheltui banii obținuți prin Investește în tine?

Datorită procedurilor mai complicate de acordare a sumelor prin acest program, nu poți cheltui banii la întâmplare, ca în cazul unui credit obișnuit. Ci trebuie neapărat să te încadrezi în condițiile prevăzute, altfel riști să nu ți se aprobe cheltuiala. Poți investi pentru:

Educație

  1. Adică poți achita taxele pentru școlarizare, calificare într-o anumită meserie, sau specializare
  2. Îți poți plăti ratele la facultate sau pentru studii post universitare, cu condiția să fie vorba de instituții de învățământ din România
  3. Îți poți achiziționa toate materialele didactice necesare studiilor, inclusiv rechizite sau manuale
  4. Poți plăti taxele necesare participării la olimpiade sau concursuri, inclusiv costurile de transport
  5. Dacă ai nevoie de instrumente IT pentru desfășurarea studiului, le poți solicita printr-un credit Investește în tine
  6. Poți achita taxa la un o grădiniță sau școală privată pentru unul din copii

Cazare

  1. Prin programul Investește în tine poți achita facturi pentru chirie sau utilități
  2. Dacă pe perioada studiilor locuiești la cămin, Investește în tine îți poate deconta banii respectivi
  3. Sau poți obține o parte din banii pentru cumpărarea unui apartament
  4. Creditul îți oferă posibilitatea de a-ți moderniza sau renova locuința deja deținută

Sănătate

  1. Știm că vizitele la medic sunt destul de scumpe, așa că Investește în tine te ajută și aici, dacă ai documentele și facturile necesare
  2. Poți deconta vizitele la dentist sau operația de apendicită, sau chiar unele medicamente pe care nu le poți achiziționa gratuit prin programele naționale
  3. Iar dacă ai nevoie de analize de sânge care nu sunt acoperite de asigurare, le poți plăti și pe acestea în rate prin Investește în tine

Sport

  1. Dacă ești pasionat de sport, sau poate student la Educație Fizică, îți poți cumpăra echipamentul necesar
  2. Sau articole sportive, dacă ești fotbalist sau pasionată de gimnastică
  3. Și abonamentul la înot sau la sala de forță poate fi achitat prin Investește în tine, doar ține minte să ai o factură, altfel plata va fi pe cheltuiala ta

Cultură

  1. Ești un cinefil pasionat? Poți plăti în rate prin Investește în tine costul biletelor la cinema sau la teatru
  2. La fel și abonamentul pentru bibliotecă, dacă nu îl poți obține gratuit
  3. În cazul în care vrei să publici o lucrare și costurile sunt destul de ridicate, Investește în tine te ajută cu plata eșalonată în rate
  4. Pentru muzicieni este posibilă achiziția de instrumente muzicale
  5. Poți achita și intrările la muzeu

Concluzii

Investește în tine este programul ideal care te ajută atunci când nu ai acces la împrumuturile clasice, mai ales din cauza faptului că nu ai un venit stabil. Și pentru că acest gen de credite au avut un deosebit succes printre tineri, statul român îți pune la dispoziție un cont de economii Junior Centenar, despre care vei putea citi mai pe larg mai târziu.

Așadar, dacă ești încă pe băncile școlii și te încadrezi în limita de vârstă menționată, merită să încerci să-ți eșalonezi plățile prin programul Investește în tine. Dacă nu te încadrezi, nu trebuie să îți faci griji, în ziua de astăzi există numeroase alte variante din care să poți alege.

Chiar pe site-ul nostru găsești oferte pentru alt gen de credite cu dobândă 0, dacă ai nevoie de sume mici până la primul salariu, iar dacă nevoile tale sunt ceva mai mari, poți oricând aplica pentru un împrumut de nevoi personale. În orice caz, ai grijă să fii responsabil!